un cavaler, probabil printre ultimii

Sunt unele lucruri despre care ti-e sila sa vorbesti, altele despre care te bucuri sa o faci, iar unele despre aproape ca nu poti vorbi. Pentru simplul motiv ca iti provoaca o emotie sau o stare de spirit greu de transmis unui eventual partener de conversatie care nu a „fost acolo”.

Si totusi….

Dupa foarte, foarte multa vreme, am revazut un artist complet, adevarat. Tudor Gheorghe. Ma intrebam cum va fi reintalnirea, dupa peste 20 de ani….ma asteptam la bucurie si placere, dar a fost altceva….

Nu l-am regasit doar pe Tudor Gheorghe, rapsodul oltean, ci o intreaga istorie, a Romaniei interbelice, spusa prin cantecele lui Zavaidoc si Moscopol… Dar mai presus de toate, am regasit coloana vertebrala a unui roman autentic, care a avut taria sa spuna despre sine, fara a se teme de a fi acuzat de lipsa de modestie „Institutia de cultura care sunt, rezista!” A unui roman care a avut indrazneala sa inceapa si sa termine concertul cu „Tot ce e romanesc nu piere”, in niste timpuri in care bancul cu „cine pleaca ultimul din tara sa stinga lumina” pare mai actual ca oricand…Am regasit un artist, un barbat, care a avut curajul sa aminteasca, in putine vorbe, dar cat de profund, despre tandrete, intr-o lume in care mai totul se rezuma la contacte rapide si amorete repede schimbatoare….

Si, spre surprinderea mea, am regasit un public cu totul altfel decat cel cu care m-am obisnuit in ultima vreme: care asteapta intr-o liniste  aproape fizica urmatorul cantec, la fel de vechi si desuet la prima vedere ca si ideea de patriotism…un public care aplauda minute in sir in picioare membrii orchestrei, nu neaparat pentru calitatea lor de membri ai filarmonicii din Craiova, ci pentru dumnezeiasca stare de spirit transmisa prin arta lor…..un public care nu cerseste un bis, ci multumeste indelung pentru ceea ce a primit de la cei de pe scena….

Am plecat incetisor, aproape abia pasind pentru a nu deranja cu ceva arta, puterea spiritului si frumusetea eternei lupte de a ramane om, de a ramane roman….. bucurandu-ma din suflet ca asa ceva mai exista, sperand undeva intr-un coltisor ca undeva, candva, voi regasi acest „acasa”… ca il vor sti gasi candva, cei ce-mi urmeaza…

Asaltul informational si politica strutului

Nu sunt deloc o obisnuita a Mall-urilor, ba chiar am constatat recent ca daca o mai tin tot asa, nu voi fi in stare sa ofer fiilor mei suficiente cunostinte despre lumea in care traim. Vineri a fost ocazie de petrecere, caci prietenul fiului meu cel mare implinea 12 ani. A trebuit, probabil printre ultimele dati, sa il ducem la petrecere, intr-un fel de locatie oferitoare de lupte laser virtuale, intr-unul din Mallurile care cu mult succes ne „decoreaza” capitala. Ce sa zic, nu eram la prima abatere cu aniversari in locatii „laser zone”, si m-a lovit inca o data neplacut aspectul acela de cultura „underground”, cu decor minimalist, mancare fast food, jocuri zgomotoase si oaspeti indoielnici…. N-am zabovit prea mult, caci pustii nu par in largul lor cand e vreun parinte, oricat de „OK” prin zona. Dar a fost suficient sa ma uit la colegii fiului meu si sa-mi dau brusc seama ca cei mai multi dintre ei aratau si se comportau nu ca si cum ar avea 12, ci 16-17 ani. Multi practicau jocurile ca adevarati cunoscatori, tradand ore si zile intregi de exercitii…

Mi-a devenit clar ca principalul motiv si pentru care merg la scoala e sa se adune in gasca si sa se distreze. M-am bucurat pe de o parte ca sunt atat de uniti, caci viata oricum separa prietenii….pe de alta parte am realizat cum se casca diferenta dintre viata noastra si viata lor, a fiilor nostri. Si mi-am rememorat brusc scena din urma cu vreo doua saptamani, cand tocmai una din mamele cu fii „dezghetati” si „cool” ne povestea la o sedinta cu parintii ca profesorii trebuie sa aleaga cu grija spectacolele la care merg cu copiii, deoarece chiar domnia sa a fost cu pustiul la un spectacol de circ, la care protagonistele erau in costume de cabaret si scenele erau cu conotatii „de a trebuit sa pun mana la ochii copilului”!!! Ca tacamul sa fie complet, o alta mamica acuza modul in care fiii nostri invata  „prostii” de la baietii de a 7-a, care, culmea, au cele mai tocite pagini la manualul de biologie la capitolul reproducerii umane!!! Nu m-am putut stapani atunci, si am replicat: daca tot ii intereseaza, bine-ar face sa invete ca lumea ca sa le foloseasca la ceva!!! Desigur, am socat intreaga sala.

….

Oare poate fi cineva atat de naiv sa creada ca putem izola copiii de asaltul informational de pe toate canalele? ajunge sa le punem mana la ochi, sau trebuie sa le parolam computerele si sa le scoatem din camera televizoarele? eventual sa le ardem si cartile? si sa-i lasam doar la jocuri cu lasere, in care invata ce? sa ucida virtual….

Brusc mi s-a facut groaza, pentru ca am realizat ca nu stiam mai nimic despre lumea in care imi cresc fiii…despre ignoranta in care multi alti parinti inteleg sa ii creasca pe ai lor, facandu-se ca nu stiu ce ii intereseaza,  probabil pentru nu a fi nevoiti sa dea explicatii asupra unor lucruri pe care ei insisi nu  le inteleg, sau care, din modul in care le practica ei, adultii, par vicii si pacate…

Cat este de greu de inteles ca doar deschizandu-le calea spre intelegere si judecata ii mai putem ajuta si salva pe cei pe care noi i-am nascut? oricat de mult timp ne-ar lua asta, oricat de greu ne-ar fi sa trecem peste propriile bariere…

De acord, sunt atat de tineri! Parca am vrea sa mai ramana copii! Dar daca timpul ne-a ajuns deja din urma? daca nu mai putem sa ii tinem de mana, ci doar sa speram ca putem sa-i ajutam sa judece singuri si sa ia propriile decizii? sa supravietuiasca intre amicii lor, crescuti cu fragmente de informatii, adeseori incomplete si deformate, despre viata…

Desigur, e greu sa te uiti la un copil de 11 ani cum invata  despre bolile cu transmitere sexuala cand nici macar sexul nu stie sa il defineasca …e greu sa asculti din gura unui copil de 6 ani cand iti spune ca un tablou din care te priveste un cer rosu semnifica Apocalipsa…. dar nimic nu e usor pe lumea asta….iar ei inca ne considera cei atotstiutori si puternici.

Nu pentru mult timp, deoarece cresc cu o viteza ametitoare….Un motiv in plus sa imi displaca, la mine si la altii, politica strutului.