School, nowadays….

Era o duminica tare asemnatoare multora, ori poate o fi fost o zi de luni…..se prea poate, ca lunea noi invatam la istorie, care se produce ca ora de clasa martea de la 7.30 la 8.30, la clasa a opta, cand tot profesoru’ e fresh si cand tot elevu’ e maxim adormit…nu ca luni seara, cand ar trebui sa fie deja toba de carte, n-ar dormi in cizmele statului…(el, elevul:) )

Luni sa zicem  ca fu, cand tocmai ma munceam sa conving pe cel mai tanar dintre copiii mei sa execute o compunere dupa imagini (zic execute, ca naiba intelege cum o fi asta cu compunerea la comanda….la mine vin cuvintele atunci cand se gasesc unele pe altele, si in logica lor proprie, nu impusa de 3 schite colorate, da’ se pare ca asta e maxima creativitate admisa la bordul navei in deriva care se cheama invatamantul romanesc). Muncind noi asa, el la masuta buchisind „expresii frumoase”, eu jos pe covor executand oarece proiecte pe laptop, iaca vine fiu-meu cel mare si cuminte (sic!) sa-mi arate dansul ce mult a invatat la istorie. Neinspirata, ma apuc sa-l intreb anii de domnie, si aflu ca au fost oarecum aproximativi…in fine, il trimit sa reinvete, dupa care constat ca incurca batalia de la Selimbar cu pacea de la Seghedin, pe Vasile Lupu cu Matei Basarab, si intrarea lui Mihai Viteazu in Alba Iulia cu …..intrarea in cetatea Sucevei!!!!:))

Ma iau cu mainile de cap, si intreb atunci de Stefan cel Mare, ca tot ajunsesem la Suceava…si intreb daca stie cine l-a descris si in ce scriere celebra…Nu e cazul, desigur, asa ca deschidem netul si cautam pe nenea Ureche, cel cu letopisetul, si incep sa-i citesc. Ce a urmat, suna cam asa:

„Fost-au acestu Ştefan Vodă om nu mare de statu….

si cum fiu-meu se uita interzis la mine, ii explic: mic, da’al naibii

…..mânios şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat;

Fiu-meu: adica cum?

Io: adica mai macho, asa 🙂

…..de multe ori la ospeţi omorâiea fără judeţu.

Fiu-meu: da’de ce la ospete ii omora?

Eu: pai ospetele alea erau sedintele de partid de azi….si cum la ospete vinul le dezlega limbile, ai de tradau vorbeau mai mult decat era sanatos si se turnau unii pe altii….iar Stefan, care nu cred ca doar se uita cum beau altii, dintr-un zis ii si miruia cu sabia…

Amintrilea era om intreg la fire, neleneşu şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi unde nu gandiiai acolo îl aflai. ….

Din privirea interlocutorului meu am inteles ca l-am pierdut. Atunci am tradus: adica se misca cu talent, si se baga in toate alea.

La lucru de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vârâea, ca văzându-l ai săi să nu să îndărăptieaze şi pentru aceia raru războiu de nu biruia.

Adica era tatic, meserias, si cum mai vrei tu in jocul ala de-a razboiul, si se baga in fata sa-l vada fraierii si sa capete curaj, sa nu se evapore in toiul luptei…

Şi unde biruia alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor”

Adica si daca lua cafteala tot nu se-nvata minte, ca stia ca nu mai avea ce pierde…..

Zice fiu-meu: Da’Moldova?

Zic: pai Moldova la vremea aia era cam el…daca el era sub cal, sub cal si Moldova…Asa ca tinea la tavaleala  si se lua dupa dusmani sa le dea capace :)))

Marturisesc ca nici mie de multe ori nu mi-a venit sa-mi cred urechilor ce traducere faceam, da’vedeam pe fata copilului ca lucrurile se insenineaza si pt el, intr-un sfarsit, asa, ca, pt a ne reveni, am cautat pe youtube fragmentul de film cu Amza Pellea cand MIhai Viteazu intra in cetatea de la Alba Iulia pe cal alb, si ne-am uitat impreuna (inclusiv cel mic), si le-am cerut macar asta sa nu uite….

Am avut inca o data confirmarea ca exista un decalaj imens intre metodele traditionaliste folosite de scoala inca in Romania, si impactul informational multimedia asupra copiilor….decalaj care, in lipsa unei preocupari de lamurire din partea parintilor, sau a unor „traducatori”ca mai sus, risca sa scoata niste generatii numeroase de prosti cu diploma din scoala romaneasca…

Si, daca n-ar fi de plans, ar fi de ras in hohote, si-am incalecat pe-o sa, si -n fiecare zi as putea sa va spun o poveste ca asta…..Urati-mi sa nu:).