Cand lumea devine un loc greu de suportat…unii se lupta cu sabiile…altii cu cuvintele…altii, se tac pe ei, in felul lor, ca sa poata fi auzite cuvintele urmasilor lor..
George Vrana– un om care pare sa-si duca singur crucea, de bunavoie si constient, ai zice ca pentru ai lui, dar paradoxal si pentru altii.
Mardzina di-amari
de George Vrana
Cându strauşli a mel’i nu-şi ma arâvda bana,işea furi.Alumta contra a duşmańiloru,cânta di cripari şi câtivâroarâ îşi afla arihatea pi fearica di-tu pâduri…Io asândzâ, cându nu mata potusi-ńi aravdu banami ducu la amari, mi tindu pri mealuşi-ascultu dirnarea a chimatiloru.Mutrescu di-arvigâra,tuti gioacâ cumu albili…Atumţea nu mata ştiu cari suntu duşmanil’inu mata ştiu cari hiu io,tuti-s furtunâ şi plângu nicurmatu!Cându bora acumtinâîńi caftu armatlis-nu ma mi frângâ nividzutili,ma apala-i chirdutâ şi cordzâli suntudi-arudzinâ.Tuti grescu a moarti!Mi tornu câtrâ mini şi-ńi mi ahulescuma nu îńi mi aflu.Maşi atumţea – duchescu io câ hiu mortuş-mi ‘nyisedzu furu…
La ţărmul mării
Când strămoşii mei nu-şi mai suportau viaţa,se făceau haiduci.luptau contra duşmanilor,cântau de durere şi câteodată îşi găseau liniştea pe feriga din pădure…Eu astăzi, când nu mai potsă-mi suport viaţa mă duc la mare, mă-ntind pe mal şi ascult zbaterea valurilor.Privesc de jur împrejur,toate dansează precum ielele…Atunci nu mai ştiu cine sunt duşmanii,nu mai ştiu cine sunt eu,toate-s furtună şi plâns necurmat!Când vijelia încetează îmi caut armele să nu ma mai frângă nevăzutele dar spada e pierdută,săbiile sunt pline de rugină.Toate grăiesc a moarte!Mă-ntorc către mine şi mă pipăi dar nu mă aflu.Doar atunci- înţeleg că sunt mort şi mă visez haiduc…
Delia Chiriac's Blog 