vorbele din cantec raman valabile, doar data e alta….
deci, daca ar fi sa fie ultimul dintre ani (cat imi doresc, totusi, sa se fi inselat mayasii :)), mi-as dori, poate mai mult ca oricand, sa ramanem constienti de cine suntem, incercand, totodata, sa fim mai buni, sa zambim mai mult, sa oferim mai mult, si sa ne bucuram mai mult de ceea ce primim in dar, in fiecare zi 🙂
La cati ani va fi sa fie, dar buni si frumosi :)!
Am pasit, ca in fiecare duminica in ultima vreme,cu teama si speranta,
in biserica Cretulescu…aveam un pic de ragaz pentru suflet, si nu
m-a rabdat inima sa trec prin fata ei si sa nu intru…se auzea slujba
si glasul puternic al parintelui, de afara, din boxe…nimic insa nu
ma pregatise pt ce aveam sa gasesc inauntru…o multime de oameni care
ascultau in picioare si cantau laolata,impreuna cu corul, intr-o
suflare, fara ca nimic sa ii tulbure, ca si cum erau in transa….
Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este Împărăţia Cerurilor.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Fericiţi cei curaţi cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiţi făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, ca a lor este împărăţia cerurilor.
Fericiţi veţi fi voi când va vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice
tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri…
M-am gandit, inca o data, ca Dumnezeu ne-a vorbit si ne vorbeste intotdeauna prin cuvinte simple, dar pline de sens, atat de pline incat la mii de ani dupa Predica de pe Munte, dupa atatea traduceri si rastalmaciri, ele isi mentin sensul, pentru cine vrea sa le auda, dar mai cu seama sa le inteleaga…
Si inca o data, m-am intrebat de ce cautam alte sensuri, ale noastre proprii, ale noastre omenesti, ale fericirii? Profesorul de sociologie din facultate ne definise frustrarea ca diferenta dintre aspiratii si posibilitati- eu cred ca fericirea e pur si simplu opusul acestei definitii- este starea de spirit capatata in momentul in care aspiratiile se unesc cu posibilitatile…
Unii copii, bebelusi fiind, sunt fericiti doar daca le dai in mana un celofan sau o lingura de lemn-si asa vor ramane toata viata… Altii, urla si daca au cea mai scumpa jucarie- ori se plictisesc de ea in momentul imediat urmator, or nu le satisface toate poftele, ori nu vor sa o imparta…
Binecuvantati inaintea Domnului vor fi mereu cei care se bucura de lingura de lemn, dar mai cu seama de momentul in care se pot juca si cu altii cu lingura aceea :)…iar cei ce nu stiu asta, fie sunt pierduti pe vesnicie, fie vor invata, prin straduinta proprie si milostenia Celui de Sus…
Aspiratia catre linistea interioara mi se pare cea mai presus din toate, intr-un fel…partea buna e ca, in fapt, multe din posibilitatile de a o implini stau in noi insine…partea proasta e ca atat de multe ne stau in cale, in noi si dincolo de noi..
De-am putea invata sa fim saraci cu duhul, oricat de bogati am fi altfel!…
Delia Chiriac's Blog