cochetarie feminina :)

Intodeauna am avut dilema asta:  e mai bine sa spui ca ai mai putini ani, profitand de o infatisare inca onorabila, sau sa spui ca ai exact cati ai, savurand fiecare moment din surpriza interlocutorului (care s-ar fi jurat ca ai cel putin cativa in minus) 🙂

Bunica-mea, Dumnezeu sa o ierte, a ales varianta 1, astfel incat pana la urma aproape si ea credea ca are 4-5 ani mai putin…Eu cred ca optez pentru varianta a doua, cat inca ma distreaza reactia-surpriza 🙂

Cred ca marele avantaj al acumularii anilor nu e intelepciunea inerenta care vine cu ei (eu nu m-am intalnit cu ea, inca), ci faptul ca multi din cunoscutii proprii, raspanditi prin mari si tari, cu care poate nu ai mai vorbit de 20 de ani, devin brusc solidari cu tine si iti trimit un La multi ani aproape neasteptat…probabil tuturor ni se accentueaza intensitatea sentimentului de nevoie de apartenenta, pe masura ce imbatranim..

Dar chiar si asa, imbatranind pe fata, m-am bucurat enorm de toate gandurile frumoase pe care mi le-au trimis oameni importanti din diferite momente ale vietii mele, am simtit, parca mai mult ca oricand, energia lor pozitiva indreptandu-se catre mine, dragostea lor, mai veche sau mai noua, din care au inteles sa imi impartaseasca…si pentru care le multumesc.

Ma rog ca maine, cand va fi intr-adevar ziua mea:), sa am inca o data puterea sa ma bucur de trandafirii mei rosii, cataratori, si sa le transmit si lor aceasta bucurie a mea, in pofida tuturor amaraciunilor…in fond, am invins! am mai invins, inca un an: pe mine, slabiciunile mele, durerile mele, amaraciunile de zi cu zi, rautatile oamenilor din jur, nevoile vietii…

Dar cel mai mult, ma rog sa pot transmite bucuria asta a mea fiilor mei- care mi-au stat aproape mereu, si pe care e momentul, dupa ce i-am invatat sa munceasca, sa lupte, sa raspunda, cred ca e momentul sa ii invat sa se bucure…