aproape Ajunul…

O sa radeti de mine, probabil…ho, femeie, ca e pana la Ajun o luna…almost 🙂

Well…a inceput postul, si intamplator am reascultat o melodie veche…”SO this is Christmas”… e prima data cand aud si versul „And what have you done?”…

Probabil nu degeaba…a venit un timp si pt mine al „inventarului” de sfarsit de an…Daca cineva mi-ar fi spus la 1 Ianuarie 2013 cum va fi, cred ca i-as fi spus : Atunci ma duc in padure!…Acum , catre final, pot spune doar un  mare UFFF…

Punand la cap bune si rele, cu toate pierderile, durerile,intunecarile si spaimele acestui an, n-am decat a multumi pentru fiii mei…si pt ca Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunile in ceea ce-i priveste…

Ce sa spun? ca am invatat ce greu si ce frumos e sa fii parinte de adolescent? cum m-am simtit cand am invatat din nou matematica de a 8-a cu fiu-meu? cum am asteptat cu sufletul la gura, cand pe gardul din fata liceului, cand in strana din biserica, sa iasa din examen sa imi spuna ce a facut la examenul pt liceu? cand am asteptat amandoi ore lungi afisarea rezultatelor de la Evaluarea nationala? Ce a fost in sufletul meu cand l-am vazut acolo unde muncise ani sa ajunga, in capul listei celor din fostul lui liceu? Cata bucurie si implinire am avut cand am vazut pe fata lui satisfactia recunoasterii, acolo, in fata avizierului? Cata asteptare insingurata a confirmarii admiterii la cel mai bun liceu din tara, acolo unde vrusese el? N-ar insemna nimic, au fost toate dintr-o suflare, insa fiul meu a simtit toata daruirea asta si a raspuns la fel…:), mult mai mult decat ma asteptasem, rugandu-ma sa fiu langa el, la fiecare pas…si am fost..

Sa spun ca urmarea fost ca acum nu mai fac lectii cu ei dupa amiaza, ci cu cel mare dimineata pe FB (Salut, te–ai trezit? ce lucrezi? Mami, descarca-mi si tu testele astea, sau da-mi un link sa ma lamuresc cu algoritmii astia la info :)), si cu cel mic dupa amiaza in direct, face to face, pana simt ca mi se usuca ochii si imi cad?:)

N-ar avea rost, important e ce simt cand venim acasa si se strang in jurul meu precum puii si se intrec sa imi povesteasca fiecare implinirile, necazurile si „fazele’ de la scoala…ce simt cand cel mic inca se suie in spinarea mea cand zac pe covor ca sa imi recapat suflul…cand cel mare imi da „like” la un link… sau imi spune cum o sa ii ajut sa isi creasca proprii copii…important e cand pot inca sa ma mai daruiesc pe mine, atat cat sunt acum, lor, pentru a-i invata inca ceva pentru viata…

la urma urmei, la sfarsitul a tot si a toate, asta e tot ce ramane din noi…in Ajunul asta, si in MARELE AJUN…

Dumnezeu sa ne aiba in paza, si sa ne mentina puterea de a iubi si a ne darui lor, copiilor…

 

http://www.youtube.com/watch?v=51bO1CVPWRA