Mi-aduc foarte clar aminte o intamplare de acum cativa ani, cand fiu-meu cel mare a facut nu’s ce pozna pe la scoala, cred ca a alergat pe coridor cu ceilalti baieti din clasa, inaintea orei de religie, in loc sa astepte cuminti profesorul. Cand, in cele din urma, acesta a venit, i-a intrebat cine sunt cei vinovati de turbulente. Fiu-meu, invatat de mine sa isi recunoasca greselile, s-a ridicat in picioare, ceilalti -doar cativa din cei care fusesera. Profesorul a luat decizia sa ii penalizeze pe cei care recunoscusera….
M-am socat atunci, si retin ca i-am transmis profesorului ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci indreptarea lui…
Mi-a revenit brusc in minte scena, atunci cand am vazut la stiri ce se intampla in spitalele noastre… Sigur, cine ar recunoaste ca are infectii intraspitalicesti, daca stie ca isi va pierde postul pentru asta? pentru ca la noi, dragii mosului, principiul morcovului si batului, atat de drag mie, nu se aplica. Si nu se aplica nici principiul acela desuet numit responsabilitate.
Responsabilitatea de a avea si aplica o strategie de preventie si control, de la bun inceput, nu interventii pompieristice- la orice scara ar fi ele.
Responsabilitatea de a-ti asuma, in deplina cunostinta de cauza, managementul unei institutii care nu vinde floricele, ci se joaca cu viata omului.
Responsabilitatea de a pedepsi acolo unde se cuvine, mereu la fel, si de a recompensa acolo unde trebuie, mereu la fel.
Responsabilitatea de a nu face exceptii, de a nu aplica in jobul zilnic si nici macar in vietile noastre principiul „las-o ma, ca merge-asa”.
E greu sa fii medic in Romania, sa fii profesor…te joci fie cu viata omului, fie cu mintea lui si implicit cu soarta lui si a ta de maine, pe cativa banuti.
Si da, alergam atat de tare dupa banutii aia, incat uitam ca, de fapt, ei sunt un mijloc si nu un scop. Daca suntem medici, nu ne ducem la spital ca ala ne e jobul, nu ne ducem ca sa facem bani- sau nu in primul rand- ci ca sa vindecam oameni. E o putere pe care putini o au.
Daca suntem dascali, nu ne ducem la scoala ca aia ne e slujba, incarcandu-ne cu frustrare de la poarta cand vedem jeepurile parintilor si adidasii de firma ai copiilor- ci ca sa creem persoane, care sa ne duca intr-o societate mai buna. E o stiinta pe care putini o au.
Nu ei sunt vinovatii- pacienti sau copii- desi in multe cazuri ne agaseaza, ne obosesc, ne agreseaza uneori. Ei ar trebui sa fie ratiunea noastra de a fi, la slujbele noastre.
Asta ar trebui sa nu piarda din vedere nici cel mai umil dintre profesionisti, nici cel mai de varf din managerii sistemului. Caci sistemul nu are sens sa existe fara beneficiarii lui.
Totul se bazeaza pe principiul actiune-reactiune: lipsa responsabilitatii atrage lipsa de responsabilitate. Intarzie profesorul, intarzie si elevul. Absenteaza profesorul, absenteaza si elevul. Se poarta urat medicul, se poarta si pacientul. Este indiferent managerul, e indiferent si medicul. Si lista poate continua.
Degeaba cautam Acarul Paun. Ar trebui sa incepem prin a-l cauta in fiecare din noi. Si prin a nu-i omora din prima pe cei care isi recunosc greseala. Ci s-o cercetam mai departe, pana ii gasim cauza si o tratam. Si, surpriza, cine stie unde ne va duce calea? Poate vom gasi vina mai aproape de noi decat credeam.
Daca nu vom incepe sa facem asa, nu vom reusi decat sa ne cufundam din ce in ce mai mult in nestiinta, frustrare si haos. Caci ceea ce ramane in urma noastra, a sintetizat fenomenal, asa cum numai copiii stiu, un coleg de gradinita al fiului meu cel mic, nu mai mare de o schioapa. Joia trecuta, cand a fost greva personalului didactic, gradinita a fost inchisa, iar copiii anuntati sa nu vina. Mama baietelului cu pricina, venita pesemne pe fuga, nu apucase sa citeasca anuntul de pe usa, care spunea sa nu aducem joi copiii, dar fiul ei se apuca sa-i spuna intr-un limbaj peltic: ” Mami, maine nu venim la gladinita!” „Da de ce, mami?” „Nu stiu, cled ca s-a supalat doamna Popescu pe noi si nu ne mai plimeste ca nu am fost cuminti!”….
Ce sa-i explici copilului ce-i aia greva? Ca nu are doamna educatoare bani destui? Omul si-a facut o impresie: doamna nu il mai primeste ca nu a fost cuminte, deci, e vina lui.
Ce sa-i explici sotului ca indicatorii de management au fost prost alesi si ca managerul nu a gestionat banii corect? Omul si-a facut o impresie: a ramas fara copii, si, potential, fara sotie, pentru ca el a dus-o la spitalul ala si -a incapatanat sa faca copii. Deci, e vina lui.
A lor, mereu a lor, niciodata a noastra…..
Sa ne rugam, poate El sa ne ierte. Ei, nu…..
Delia Chiriac's Blog 